Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaraţie şocantă în cazul fetiţei de 12 ani abuzată de asistentul parental VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 10 octombrie 2013 ·

Şeful Direcţiei de Protecţie a Copilului Cluj, Daniel Tamaş, este anchetat de conducerea Consiliului Judeţean pentru declaraţia halucinantă cu privire la cazul fetiţei de 12 ani din Turda abuzată de asistentul parental. Tamaş a declarat ieri că raporturile sexuale au avut loc cu consimţămânul celor doi şi că nu este vorba de un abuz. În urma criticilor aduse de superiori, directorul a revenit asupra declaraţiei şi a precizat că nu poate fi vorba de consimţământ în cazul minorei.

Şeful de la Directia pentru Protecţia Copilului Cluj a spus ieri că fetiţa are nevoie de consiliere psihologică specială pe motiv că şi-ar fi dat consimţământul pentru a întreţine relaţii sexuale cu bărbatul de 32 de ani. "Este o intervenţie mai specială", spunea ieri acesta. "Nu discutăm totuşi de un abuz sau de un viol, ci de o faptă consfinţită cu acordul amândurora".

Conducerea Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află Direcţia pt Protectia Copilului, dezaprobă declaraţia şefului instituţie. "În primul rând exprimarea e nefericită", spune preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. "Vom lua toate măsurile ca fetiţa să fie consiliată, iar vizavi de declaraţii vom avea o altă discuţie în interiorul instituţiei; lucrurile acestea vor duce la măsuri".

Vicepreşedintele Consiliului Judetean spune că nici nu poate fi vorba de consimţământ la o minoră de 12 ani. "Nu pot comenta această declaraţie din moment ce nu consider că o fată, o copilă poate să aibă consimţământ", spune Vakar Istvan.

Şeful Direcţiei Copilului spune că a fost o confuzie. "Ne pare tare rău pentru această confuzie", spune el. "Noi făceam referire la faptul că nu a existat o agresiune fizică, maltratare, o formă de violenţă fizică ce să necesite zile de îngrijiri medicale, nicidecum legat de liberul consimţământ al fetiţei cu acest individ".

Fetiţa abuzată primeşte consiliere psiho

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 39 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°