Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimentul de pe 21 decembrie va avea şi aspect umanitar

Publicat in Puterea, joi 10 octombrie 2013 ·

Superkombat şi Primăria Galaţi au lansat o campanie umanitară la nivel mondial pentru ajutorarea sinistraţilor, urmând să fie distribuit un mesaj permanent prin intermediul televiziunilor partenere la următoarele trei gale majore care vor fi organizate până la încheierea acestui an, inclusiv marea finală de la Galaţi, programată pe 21 decembrie.

Campania va fi anunţată pe 12 octombrie, cu ocazia galei Superkombat World Grand Prix Giurgiu, acolo unde sportivi din nouă ţări vor lupta în ultima gală de calificare pentru Final Elimination, eveniment programat pentru 9 noiembrie. În main-eventul galei de sâmbătă, campionul mondial Bogdan Stoica îl va înfrunta pe egipteanul Amir Zeyada.

„Pentru că suntem o promoţie 100% românească, iar finala va avea loc la Galaţi, alături de autorităţile locale am decis să venim în sprijinul românilor greu-încercaţi în această perioadă. Vom anunţa campania sâmbătă cu ocazia galei de la Giurgiu, dar o vom lansa oficial pe 3 noiembrie, atunci când avem Festivalul Oriental din Italia, dar şi gala Superkombat New Heroes «Asia versus Restul Lumii». Ne bucurăm că alături de noi a venit şi preşedintele federaţiei mondiale WKA, domnul Michele Panfietti”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

„Am organizat anul acesta două evenimente premium în box, iar acum ne bucurăm că putem aduce la Galaţi cea mai mare gală din Europa pe reguli de K-1, va fi unul dintre cele mai grandioase show-uri de arte marţiale care au avut loc anul acesta. Ne încântă, mai ales că venim cu un brand românesc şi ne vom promova ţara cu această ocazie, dar vom încerca să aducem şi alinare în rândul oamenilor care s-au confruntat cu probleme în toată această perioadă”, a declarat şi primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

Românii vor întâlni coloşii Europei

De asemenea, în colaborare cu Eurosport, toţi comentatorii vor urma să trat

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 5 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum o ora
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°