Sintagma din titlu, meritând din plin pana muiată în „vitrion” a unui Gogol, Caragiale sau Aurel Baranga, este, în tragicomicul ei involuntar, atât de specifică Mioriţei cu Q4 sau Păstorului cu iPhone, încât, alături de vreun Gigi plătind la Moaşte ca atacanţii să nu i-o dea în bară, ar merita trecută pe drapelul sau pe frontispiciul Palatului Patriarhal - sau barem însuşită ca logo „fundamentalist” trecut în fişa postului de numiţii angajaţi... Cei mai iubiţi/aleşi fii ai poporului, pare-se, s-au strămutat din Dealul Mitropoliei în Căsoi fără a-şi fi luat cu ei şi năravul aflării în trebi, încât ajungi să te-ntrebi: cum vor fi pontaţi „truditorii” dedicaţi sfintelor migraţii? La numărul de suflete arvunite sau la kilele de „ochiul-dracului” trebuincios Catedralei Mân(t)uirii Neamului (prost)?
Căci, iată, sufletele căutătoare de revelaţii patriotic-ortodoxe au acum ocazia deplasării rapide şi comode în timp şi în spaţiu către tărâmuri mistice acreditate şi „la dispoziţie”, graţie sectoarelor productive gen Basilica Travel et alţii, la schimbul a numai câteva sute de euroi.
Atenţi să nu deranjăm prin afirmaţii prea precise sus-pusele patronaje spirituale, ne facem că nu vedem că din punctul de vedere al exploatării mărturiilor biblice vechi ori nou-testamentare ca miraj expediţional, epitetul abuziv-imprecis „ţară sfântă” e cu adevărat mistic, vrednic de a fi pus alături de sintagme ca „autobuz ecumenic”, „destinaţie spirituală” şi altele ale căror haz negru-gri nu e bătut decât de tristeţea pe care cuiva i-ar putea-o cauza conştientizarea idioţeniei reale a unor astfel de apelative. Israelul poate fi ţară sfântă pentru ortodocşii care venerează locurile străbătute de paşii lui Hristos, dar pentru locuitorii ţării numite şi pentru mulţi alţii, această titulatură este simplu folclor care „dă bine”, rentabil. Ce anume face ca un autobuz să fie „ecumenic”?
