Scris de S.P.D. - Ektor Tsatsoulis, expert în programul Capitale Culturale Europene, va susține, la invitația Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană (ATCCE), un seminar de două zile în capitala Banatului.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană (ATCCE) și-a propus ca în următoarele luni să identifice conceptul candidaturii, și, în perspectivă, temele care vor fi dezvoltate în programul anului cultural 2021. În acest context, asociația organizează la Timișoara un seminar de două zile la care va participa domnul Ektor Tsatsoulis, expert în programul Capitale Culturale Europene, și la care vor fi invitate părțile interesate din oraș care pot contribui la realizarea proiectului Timișoarei.
Evenimentul va avea loc în 14-15 octombrie 2013, în sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș. La seminar pot participa toți cei care doresc să contribuie, concret, la cursa orașului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Lucrările se vor desfășura în limbile română și engleză, cu traducere simultană la cască.
„Domnul Ektor Tsatsoulis a făcut parte încă de la început din echipa care a elaborat proiectul candidaturii pentru orașul Paphos, din Cipru, care a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2017. În prezent este consilier cultural în cadrul Primăriei din Aberdeen (Scoția, Marea Britanie) unde pregătește un amplu program cultural pentru anul 2017. Are o experiență de 10 ani în organizare de evenimente și în mediul cultural, este calificat în management cultural, administrarea afacerilor, guvernanță corporativă, în relații publice, responsabilitate socială corporativă și sustenabilitatea proiectelor.
În cadrul seminarului, participanții vor primi informații despre ce înseamnă programul european, care sunt etapele pe care un oraș candidat le are de parcurs, cine sunt părțile interesate a căror implicare