Abia din a şaptea încercare Conpet Ploieşti a reuşit să înregistreze prima victorie din campionat, „victima” numindu-se Civitas Făgăraş. Tânăra echipă a transportatorilor de ţiţei prin conducte s-a impus cu 3-1, la capătul unui joc pe care l-a controlat în mare parte şi în care braşovenii au aliniat, de asemenea, foarte mulţi jucători cu vârsta sub 19 ani.
Chiar dacă au început bine meciul, abia în minutul 21 au izbutit să deschidă scorul, atunci când Dr. Gheorghe a taxat o eroare în defensiva oaspeţilor şi a marcat cu un şut în forţă, de la 8 metri. Până la finele actului întâi, prahovenii puteau majora ecartul pe tabela de marcaj, dar reluarea lui I. Maria - după ce mingea atinsese în prealabil bara transversală din şutul centrare a lui Olteanu - a fost în plasa laterală (33).
La reluare, jocul a avut acelaşi scenariu, gazdele atacând, în timp ce vizitatorii au încercat, în limitele posibilităţilor, să pună presiune pe poarta lui Anghelache. Însă, în cele din urmă s-a făcut 2-0 din lovitura liberă perfect executată de C. Munteanu (61), iar Iancu a dus scorul la unul de neprezentare, din centrarea lui Anghel (88). În schimb, golul de onoare al oaspeţilor a venit în ultimul minut, când A. Damian a transformat penaltiul scos de Colarez la un fault a lui Badea.
Aşadar, cu această victorie, Conpet a acumulat 7 puncte, iar vineri se va deplasa la Târgovişte pentru jocul dificil cu una dintre fruntaşele seriei, Chindia, trupă antrenată de fostul tehnician al transportatorilor, Silviu Dumitrescu.
Pe mâna fetelor
Meciul dintre Conpet Ploieşti şi Civitas Făgăraş a fost arbitrat de o brigadă formată, sută la sută, din reprezentante ale sexului frumos: Liliana Lucan, Roxana Ivanov şi Cătălina Nan. Fără să fi fost un joc greu de condus, cele trei şi-au îndeplinit destul de bine atribuţiile, dar au fost şi unele mici inexacti