Cartea Constanţei Vintilă-Ghiţulescu (Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti. 1750-1860) face parte din acea serie relativ recentă de abordări care îţi dau impresia unei întîlniri proaspete cu istoria şi cu „realitatea“, în răspăr cu istoriile voievodale, epocale sau hagiografice, oferindu-ţi sentimentul unei ieşiri din mitologie – şi demitologizările – naţionale cu care sîntem peste măsură de obişnuiţi. Numele colecţiei de la Humanitas – „Societate şi civilizaţie“ – în care a apărut cartea confirmă şi el această impresie: societatea îşi face (re)intrarea în istorie. O „intrare“ şi în măsura în care, se pare, doar aproximativ 10% dintre documentele epocii au fost studiate de istorici!...

Ce ne spune deci această carte despre societatea acelor vremuri – şi, prin mărturiile ei, despre societatea noastră actuală? Un lucru teribil, cred: eşecul structural al statului, în general, şi al instituţiilor, în particular. Am eşuat atunci şi nu reuşim nici astăzi să avem un stat modern!

DE ACELASI AUTOR Politica actuală - parohială, cinică şi reactivă Credinţa, biserica şi preoţii Ură şi lehamite Profetul, aurul şi românii „Pentru a înţelege paşii făcuţi de societatea românească în drumul ei spre modernizare“, afirmă în prima pagină autoarea, „trebuie să începem cu o analiză asupra clasei sociale care a contribuit la înfăptuirea acestui proces.“ Care este, deci, „subiectul“ în propoziţia modernizării? Aflăm, după un lung periplu documentar, că, în lipsa unei burghezii autohtone, „mica boierime, aşa cum o numesc istoricii, poate fi considerată nucleul clasei de mijloc.“ Doar că „această categorie socială nu s-a identificat niciodată pe sine ca fiind altceva decît boierime, nu şi-a construit o altă identitate socială. (...) Idealul ei a fost întotdeauna acela de a copia modelul marii boierimi, al boierimii aflate la vîrf, investind