Salariații din firmele mici sunt mai mulțumiți decât colegii lor din corporații, au un nivel educațional înalt și sunt mai fideli angajatorului. Din păcate, cu beţe în roate puse de stat, sectorul IMM, cel mai mare generator de locuri de muncă la nivel național, poate deveni o sursă importantă de șomeri
Între anii 2002 și 2010, considerat anul de apogeu al crizei economice, 85% din totalul locurilor de muncă nou-apărute în Europa au fost generate de companiile mici și mijlocii. Problema este că, spre deosebire de corporații, care pun la dispoziție joburi relativ sigure, 50% din IMM-uri „se sting“ în primii cinci ani de la înființare, ceea ce presupune că, deși dau naștere la un număr mare de locuri de muncă, acestea sunt și o sursă importantă de șomeri.
Potrivit raportului „Locurile de muncă din IMM-uri“, publicat recent de o companie de consultanță olandeză, desființarea accelerată a posturilor disponibile în sectorul IMM se poate dovedi cel mai dur flagel care a lovit piața muncii în ultimele decenii. Cantitativ, angajații micilor companii reprezintă o pondere imensă, de peste două treimi, în totalul forței de muncă europene. Calitativ, în general, IMM-urile se bucură de o forță de muncă educată, calificată și cu un înalt grad de productivitate.
Ce înseamnă „un loc de muncă bun“
Potrivit diverselor studii, „calitatea“ unui loc de muncă poate fi cuantificată în funcție de criterii precum tipul contractului, numărul de ore lucrate, posibilitățile de dezvoltare a carierei, flexibilitatea programului, încărcătura per angajat, condițiile de la locul de muncă și, nu în ultimul rând, meseria în sine.
Între ele, sunt aspecte la care angajatorii din categoria IMM-urilor nu excelează. De pildă, managementul resurselor umane este, practic, inexistent în companiile mici, acestea având, în general, un proces de recrutare inform