Primăria Sectorului 3 a încheiat, în această săptămână, protocoale de colaborare cu trei dintre marile universităţi din Bucureşti. Scopul acestora este de a iniţia împreună o serie de proiecte educaţionale, cultural-ştiinţifice sau medicale.
Unul dintre cele trei parteneriate semnate în această săptămână de primărie a fost cu Universitatea Politehnica Bucureşti(UPB), al cărei rector este prof. univ. George Darie. În urma acestui acord, Primăria Sectorului 3 va colabora cu UPB în vederea organizării unor manifestări educaţionale şi ştiinţifice, precum simpozioane sau congrese. Totodată, acordul le va permite studenţilor să îşi efectueze stagiul de practică în departamentele administraţiei locale. "Ceea ce se întâmplă astăzi reprezintă o armonizare între învăţământul liceal şi cel universitar. Mai mult, este o componentă a misiunii unei universităţi de a se integra în viaţa comunităţii din care face parte. Sunt convins că rezultatele acestui parteneriat nu se vor lăsa aşteptate", a declarat, luni, rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, prof. univ. George Darie.
Medicina socială, promovată în sectorul 3
La doar o zi după semnarea acordului cu UPB, primarul Robert Negoiţă s-a întâlnit cu academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", în vederea începerii unei colaborări între cele două instituţii în vederea iniţierii şi sprijinirii unor proiecte educaţionale şi cultural-ştiinţifice comune. Totodată, cele două instituţii vor promova proiecte comune pentru dezvoltarea comunităţii din sectorul 3. "Sper să avem o colaborare cât mai bună între zona administrativă şi mediul academic, astfel încât cetăţenii să beneficieze de servicii cât mai bune. De exemplu, ne dorim să colaborăm pe proiecte cu finanţare europeană, să promovăm medicina socială şi cea preventivă şi, de ce nu