Proprietarii hotelului cotat la 5* din extensia de sud a oraşului refac planurile pentru terenul din vecinătate, unde vor tot blocuri de locuinţe, dar după un plan ceva mai „aerisit".
Lângă cel mai mare hotel din oraş, Grand Italia, va mai apărea o biserică şi, potrivit planurilor, bloculeţe de 2-3 etaje, dintre care o parte ar putea fi construite de alţi dezvoltatori decât cei care au iniţiat proiectul. În vecinătate, continuă proiectul unui ansamblu cu blocuri de şase etaje şi se vând apartamente în imobile ridicate de o companie intrată în insolvenţă.
Asociaţii Saf Adria, care deţin hotelul Grand Italia şi teren în vecinătatea acestuia, vor să modifice planurile iniţial lansate pentru terenul disponibil în sudul oraşului. În linie cu cererea din piaţă, spun beneficiarii, apartamentele din proiect ar avea suprafeţe mai mici, iar numărul de "bloculeţe" s-a reduce. Regimul de înălţime dorit este de parter, două etaje şi un al treilea retras. „Vrem să facem unele modificări la Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), să mai „aerisim" proiectul, să facem clădirile pe parcele mai mari; aveam parcele de 500 mp şi vrem să facem construcţiile pe parcele de 1.000 mp. De asemenea, vom face apartamente mai mici, fiindcă nu prea sunt cumpărători de locuinţe de 100 mp", a menţionat Simion Prunean, asociat în Saf Adria. O variantă valabilă pentru concretizarea proiectului este vânzarea unei suprafeţe din terenul disponibil. „Există posibilitatea să vindem o parte din teren, fiindcă ar fi nişte cumpărători interesaţi, dar nu pentru toată suprafaţa. Sunt unii investitori care ar vrea să facă 5-6 blocuri. Noi facem planul pentru întreaga zonă, pentru o imagine unitară, chiar dacă ulterior s-ar putea vinde o parte din teren", a spus Prunean. Înainte ca proprietarii să-şi detalieze planurile, au însă nevoie de un aviz al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urba