În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, ce se va desfăşura vineri, 11 octombrie, consilierii romaşcani sunt aşteptaţi să voteze un proiect de hotărâre prin care groapa neconformă de gunoi a oraşului va trece în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ.
În cadrul proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”, una dintre investiţiile importante este şi aceea de închidere a depozitului neconform de deşeuri de la Roman. Terenul pe care se află situat depozitul neconform care urmează să fie închis este în suprafaţă totală de 74.426 metri pătraţi, fiind compus din două trupuri de teren, de 55.831 metri pătraţi şi, respectiv, 18.595 metri pătraţi, aparţinând domeniului public al municipiului. În baza hotărârii Consiliului Local al municipiului Roman nr. 1/12 ianuarie 2010 privind aprobarea Acordului de Parteneriat în vederea realizării proiectului «Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ», precum şi a capitolului IV articolul 5 din Acordul de Parteneriat, încheiat în cursul anului 2010 între toate cele 84 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, acestea s-au angajat să sprijine implementarea proiectului, prin punerea la dispoziţia CJ Neamţ, în baza hotărârilor consiliilor locale, a terenurilor pe care urmează să se construiască obiectivele de investiţii din proiect, precum şi alte terenuri identificate şi necesare realizării proiectului. CJ Neamţ a solicitat, în mod expres, Consiliului Local Roman, să aprobe în regim de urgenţă, prin hotărâre, darea în administrare a terenului pe care se află situat depozitul neconform de deşeuri, pe durata execuţiei lucrărilor de închidere, în scopul realizării investiţiei.
În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, ce se va desfăşura vineri, 11 octombrie, consilierii romaşcani sunt aşteptaţi să voteze un proiect de hotărâre prin care groapa