Aproximativ 50 de persoane, locuitori şi proprietari de autoturisme în Slatina, au participat, joi, la un protest împotriva reimpunerii vignetei de parcare şi a ridicării maşinilor. Acţiunea a fost organizată de Grupul Civic Cu Iniţiativa şi s-a desfăşurat pe platiul din faţa sediului Primăriei. Deşi nu a avut acordul autorităţilor, o echipă de jandarmi a supravegheat, totuşi, protestul, care nu a ridicat probleme.
Locuitorii municipiului Slatina au fost aşteptaţi să participe, joi – 10 octombrie, la prima acţiune de protest împotriva autorităţilor locale, care au reimpus obligativitatea achitării vignetei de parcare şi a ridicării maşinilor depistate fără acest tichet în parbriz. Iniţial, la protest erau aşteptaţi să participe peste o sută de persoane, acest număr fiind anunţat ca sigur de către organizatori - Grupul Civic Cu Iniţiativa (GCCI), dar, la ora derulării manifestării, nu au fost mai mult de 50 de persoane. Astfel, timp de aproape o oră, în intervalul 13.00 - 14.00, protestatarii au stat în faţa sediului Primăriei Slatina fără să scandeze sau să provoace vreun incident, ci doar au discutat pe marginea problemei. O delegaţie a manifestanţilor a depus o notă de protest la secretariatul instituţiei, la acea oră nefiind însă nimeni din conducerea acesteia în incintă, şefii fiind toţi plecaţi la inaugurarea celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”.
În cadrul notei remise către conducerea primăriei, reprezentanţii manifestanţilor au pus câteva întrebări oficialităţilor, printre care s-au aflat: 1. Care este acţionariatul SC Imobiliare Consloc SRL Slatina şi câte acţiuni deţine Primăria; 2. Ce sumă a intrat până acum în conturile Primăriei din cumpărara vignetei şi cât la Imobiliare Consloc? 3. Cum au fost administraţi aceşti bani? 4. Care este diferenţa între impozitul pe autovehicul şi vigneta de parcare? et