Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele romilor, Daniel Cioabă, vrea să-l dea în judecată pe patriarhul Daniel

Publicat in Adevarul, joi 10 octombrie 2013 ·

Daniel Cioabă, regele romilor din România, spune că este deranjat de o serie de presupuse afirmaţii ale patriarhului Daniel şi spune că, dacă acestea sunt reale, este decis să îl acţioneze în instanţă pentru calomnie.

Afirmaţiile ar fi fost făcute în cadrul unui reportaj CNN, care l-ar fi prezentat pe patriarh drept rege al romilor.

”Avem pe mai multe site-uri o ştire care face o afirmaţie că cei de la CNN au făcut o greşeală şi l-au prezentat drept rege al romilor pe patriarhul Daniel. Mai departe avem un răspuns al domnului patriarh care afirmă că cei de la CNN nu ştiu să facă deosebirea între aurul curat care îl poartă dânsul şi tinicheaua aurită pe care o port eu.

Credem că această afirmaţie făcută de domnul patriarh Daniel defăimează coroana care pentru comunitatea romă într-adevăr înseamnă ceva, implicit ar jigni întreaga comunitate de romi, şi dorim să-l dăm în judecată pentru calomnie, eu în numele etniei rome pe patriarhul Daniel sau, dacă este vorba de un pamflet, pe acei care au făcut această ştire.

M-a deranjat cel mai tare că aduce afirmaţii la coroana care poate pentru dânsul nu înseamnă nimic dar pentru etnia romă înseamnă foarte mult, sunt 21 de ani de tradiţie, e simbolul puterii, asta m-a deranjat foarte mult nu numai pe mine ci pe întreaga comunitate. Dacă se dovedeşte că afirmaţia nu-i aparţine patriarhului Daniel atunci o să ne îndreptăm împotriva celor care au făcut acest lucru”, a declarat joi la Sibiu Daniel Cioabă.

Potrivit acestuia, nu este încă făcută acţiunea în instanţă, fiind aşteptate reacţiile patriarhului, dar dacă se va ajunge în instanţă va cere daune morale de 1 leu şi scuze publice sau retragerea cuvintelor.

Coroana moştenită de Daniel Cioabă de la tatăl său, Florin Cioabă, mort în luna august a acestui an, are 1,8 kilograme şi este 99,99 la sută di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°