► Lucrare prezentată la Simpozionul Naţional de Etnografie şi Etnologie, Alba-Iulia, 23-25 august 2013
Putem spune fără a greşi că boata (ciomagul) este o unealtă profesională care îl însoţeşte pe oier mai peste tot. Alături de brişcă (briceag), aşezată în brâul (chimir) de piele, fluierul înfipt în spatele brâului, între acesta şi abdomen, oblic, boata este o unealtă care îi dă oierului putere şi siguranţă atunci când se află în faţa pericolelor, de care nu duce lipsă.
Chipul parcă statuar al ciobanului îmbrăcat în cojocul din piei de oaie cu lâna în afară, sprijinind bărbia pe cele două mâini aşezate cu palmele una peste alta cu faţa în jos pe măciuca boatei şi cu privirea scrutătoare peste cioporul de oi, este arhicunoscut. De asemenea, imaginea în mişcare a oierului, cu boata strânsă subsuoară, zicând din fluier în timp ce se deplasează în urma sau în faţa oilor, cu paşi hotărâţi, este la fel de cunoscută, venind să întregească imaginea păstorului înfrăţit cu natura şi cu oile sale.
Boata ciobănească nu este orice băţ, ea provine dintr-un lemn de esenţă tare – lemnul de corn, fiind dreaptă ca o lumânare, prevăzută cu o măciucă (măciulie) la extremitatea superioară, de unde este apucată cu palma şi cu o verigă lată, din aluminiu sau alamă, la capătul care vine în contact cu solul. Aici, în mijlocul lemnului, înfăşurat în verigă, se mai poate întâlni un cui metalic mai gros, cu rol antiderapant atunci când boata ia contact cu solul.
Din „Micul dicţionar enciclopedic”, aflăm despre corn următoarele: „Corn (lat. cornus, s.m.) este un arbust, din familia cornaceelor, înalt de 4-8 m, cu frunze opuse, întregi, cu flori galbene care apar înainte de înfrunzire şi fructe drupe roşii, comestibile; lemnul dens şi rezistent este folosit în strungărie”1.
Boata este aleasă cu cât mai puţine noduri, cât mai dreaptă, av
