Gafă de proporţii a PD-L Gorj. În conferinţa de presă a partidului, a fost adus un lider PSD, care să-l atace primarul PD-L din Turburea. Practic, democrat-liberalii l-au adus la sediul lor pe Toma Stamatoiu de la PSD, pentru a spune câte ilegalităţi face primarul democrat-liberal Ion Bârcă. Asta la doar două zile după ce Ion Bârcă şi-a anunţat intenţia de a fi contracandidatul lui Dan Vâlceanu la preşedinţia PD-L Gorj. Mai mult, deşi PD-L Gorj susţine în conferinţa de presă că primarul Bârcă face ilegalităţi, nu îl exclude din partid, pentru a nu-i da posibilitatea să plece la altă formaţiune politică.
Premieră în politica gorjeană. Un pesedist a fost invitat la conferinţa de presă a PDL Gorj, pentru a ataca un primar democrat-liberal. Fostul viceprimar PSD Toma Stamatoiu, fostul viceprimar PDL Ion Popovici şi directorul Serviciului Public din Turburea, Mircea Badea, au fost prezenţi ieri în conferinţa de presă a PDL Gorj, acuzând mai multe abuzuri ale primarului Ion Bârcă.
La prima vedere, anunţul primarului Ion Bîrcă de a candida la alegerile din noiembrie, pentru şefia PDL Gorj, pare să fi enervat conducerea partidului. Un pedelist, un simpatizant şi un pesedist au apărut în conferinţa de presă a partidului, subiectul de discuţie fiind primarul PDL Ion Bârcă. Toate neregulile prezentate de cei trei, pe care Bârcă le-ar fi făcut, au pălit în faţa situaţiei penibile. Oricum, PDL se asociază şi cu alte situaţii penibile: primarul Mihai Troacă a participat la Congresul PSD, excluderea lui Ion Fugaru pentru neplata cotizaţiei de 12 lei şi, nu în ultimul rând, încercarea eşuată de a da trei primari afară din partid.
Surpriza de la PSD
Nu criticile la adresa primarului PDL au surprins, ci prezenţa unui pesedist în conferinţa de presă. Pesedistul Toma Stamatoiu, fost viceprimar PSD la Turburea şi contracandidatul lui Bârcă la alegerile locale,