Pescuitul comercial pe apele interne ale ţării noastre este unul din principalii factori care a contribuit la diminuarea populaţiei piscicole pe zonele unde este practicat. Merg la pescuit de mulţi ani pe râul Olt şi nu pot să nu observ o scădere drastică a capturilor, au fost chiar şedinţe de pescuit fără să vedem un peşte. Am început să ne obişnuim cu cei câţiva şalăiaşi şi avăţei prinşi în locurile greu accesibile braconierilor (deversoare, curenţi puternici, agăţături). În schimb, la fiecare partidă de pescuit, am văzut bărci cu aşa-zişi pescari care întind kilometri de plase prin faţa noastră. Atunci când îi interpelezi şi îi întrebi ce fac acolo îţi răspund arogant şi cu dispreţ „Ce vrei mă, avem autorizaţie depescuit comercial!”. Cum puii mei să ştiu eu care are, cât are şi de unde până unde are autorizaţie de pescuit comercial. Auzi frate!, „pescuit comercial pe Olt”, sună de parcă pe malurile Oltului sunt câteva fabrici de procesare a peştelui, iar prin apă colcăie numai crapi şi somni de la două cifre-n sus. Statul – eternul perdant

O altă întrebare care se naşte este cât are statul român de câştigat în urma eliberării unor astfel de autorizaţii. Practic, prin eliberarea unor astfel de autorizaţii nu fac altceva decât să contribuie la înflorirea braconajului şi evaziunii fiscale în zonă. Peştele se vinde la negru direct din căruţă sau barcă, fără nici un fel de act în regulă. Parcă am fi o ţară africană săracă sub limita de subzistenţă. Majoritatea celor care braconează stă sub umbrela unor astfel de autorizaţii. Iar cei care par a ţine mânerul umbrelei sunt chiar autorităţile care sunt desemnate să-i controleze. Aceste autorităţi ale statului, care trăiesc şi din contribuţia financiară a pescarului sportiv plătitor de cotizaţie, sunt oarbe, impotente şi incompetente. Voi susţine aceste afirmaţii până în ziua în care voi vedea eu însumi pe apă num