Sînt premii Nobel care se cîștigă cu pixul, cu pipeta sau cu acceleratorul. Anul acesta, premiul pentru chimie a fost cîștigat cu calculatorul.
Mai precis, prin dezvoltarea de modele matematice capabile să explice sisteme chimice complexe la diverse scări. Grupul de savanți recompensați anul acesta este extrem de divers geografic – chiar dacă toți cei trei laureați sînt asociați cu universități americane și sînt cetățeni americani – ei s-au născut în Austria, Africa de Sud și Israel. Martin Karplus, 83 de ani, de la Universitatea Strasbourg și Harvard, Michael Levitt, 66 de ani, de la Stanford și Arieh Warshel, 72 de ani, de la University of Southern California împart premiul pentru chimie al anului 2013.
Între ecuațiile cu care fizicienii calculează atracțiile dintre atomi și graficile înregistrate de mașinăriile înghesuite prin laboratoare este o întreagă lume, cu legi, cu personaje și cu drame ce se desfășoară la diverse ordine de mărime. Pe multe dintre acestea le cunoaștem, dar, pentru a construi o povestire coerentă pornind de la ele, e nevoie de buni povestitori.
Există diferite metode pentru descrierea structurii unei molecule. Dacă este suficient de simplă, chiar formula chimică poate fi suficientă, dacă nu, metode biofizice precum rezonanța magnetică, cristalografia de raze X sau microscopia electronică de mare rezoluție pot definitiva silueta dorită. Aceasta va fi însă doar o structură stabilă în momentul încremenit al experimentului, fără nimic din euforia reacției chimice. O bandă desenată nu va avea niciodată același impact ca un film cu același subiect. Ori Karplus, Levitt și Warshel asta au făcut – au introdus dinamismul într-un peisaj în care staticul era starea preponderentă. Și, ca într-un film de mare buget, toată această mișcare este realizată pe calculator.
Întreaga artă constă în drămui judicios atenția asupra fiecărui
