La o recentă cină cu ştaif, ambasadorul unei ţări civilizate mi-a spus că Mihai Răzvan Ungureanu ar fi un excelent politician în ţara lui, dar nu în România. Sursa: CODRIN PRISECARU

Cu două săptămîni înainte, un coleg al său, reprezentînd în România tot o ţară dintre acelea la care ne uităm cu invidie şi frustrare, mi-a spus că are mari aşteptări de la Cătălin Predoiu, deşi e dezamăgit cumva de componenţa guvernului din umbră al PDL simţind că mlaştina partidului îl înghite încet-încet.

Această interesantă coincidenţă m-a pus de gînduri. Vasăzică, văzuţi de la o distanţă cunoscătoare (cea a ambasadorilor la Bucureşti), cei doi au în comun o anume inadecvare la spaţiul politic românesc, venită dintr-un plus de calităţi care îi detaşează faţă de gloata politică sinistră neaoşă. Şi Predoiu şi Ungureanu au făcut ceva serios în viaţa lor, dincolo de politică. Nu fură ca Dragnea, nu sînt repetenţi ca Antonescu (ambii au făcut şcolile la timp şi le-au absolvit în fruntea promoţiilor lor), nu sînt obsceni ca Ponta, nu sînt incompetenţi politiceşte ca Blaga. În datele lor esenţiale, Predoiu şi MRU sînt în imensă diferenţă cu Ponta, Antonescu, Dragnea, Blaga şi gaşca lor. (Oricine ştie cîte ceva despre aleile umbrite ale Bucureştilor, ştie că gaşca este, de fapt, cam aceeaşi). Calităţile şi nu defectele îi scot pe cei doi în evidenţă.

Pe vremea guvernului Ungureanu, cei doi se înţelegeau foarte bine. Auzeam că sînt destul de apropiaţi şi mă bucuram, pentru că singura şansă a României stă în solidaritatea acestui gen de oameni. De la o vreme, ceva îi desparte. Corpul scîrbos al politicii dîmboviţene secretă toxinele intrigii. Îi spui unuia ceva despre celălalt, celuilalt ceva despre primul, o ţii tot aşa un timp şi gata: fiecare se enervează cînd aude numele fostului amic. Misiune îndeplinită! Sistemul s-a mai ferit singur de o lovitură. Mai