Edilul comunei Cătunele se plânge că de la alegerile parlamentare de anul trecut, n-a prea fost ajutat de deputații și senatorii de pe colegiu.
Primarul comunei Cătunele, conservatorul Florinel Țuilă, se bucură că fostul deputat Dan Ilie Morega a anunțat că vrea să revină în viața politică a județului Gorj. Edilul are, pe Colegiul parlamentar numărul 1, doi senatori, Dian Popescu și Tudor Barbu dar și doi deputați, Răzvan Rotaru și Ion Cupă, dar se pare că îi duce dorul fostului parlamentar Dan Ilie Morega. „E bine dacă revine în politică domnul Morega. Pot să spun că în ultimul an și jumătate nu am realizat prea multe pe raza comunei Cătunele. Când era deputat, Dan Ilie Morega m-a ajutat să obțin fonduri pentru mai multe investiții. Eu îl susțin dacă revine pe scena politică. Acum, parlamentarii nu mai fac nimic pentru autoritățile locale. M-a mai ajutat cu ceva domnul deputat Ion Cupă; în rest, nu am primit ajutor de la niciun parlamentar. Au dat numai legi proaste, în defavoarea oamenilor”, a declarat Florinel Țuilă.
Edilul comunei Cătunele se plânge că de la alegerile parlamentare de anul trecut, n-a prea fost ajutat de deputații și senatorii de pe colegiu.
Primarul comunei Cătunele, conservatorul Florinel Țuilă, se bucură că fostul deputat Dan Ilie Morega a anunțat că vrea să revină în viața politică a județului Gorj. Edilul are, pe Colegiul parlamentar numărul 1, doi senatori, Dian Popescu și Tudor Barbu dar și doi deputați, Răzvan Rotaru și Ion Cupă, dar se pare că îi duce dorul fostului parlamentar Dan Ilie Morega. „E bine dacă revine în politică domnul Morega. Pot să spun că în ultimul an și jumătate nu am realizat prea multe pe raza comunei Cătunele. Când era deputat, Dan Ilie Morega m-a ajutat să obțin fonduri pentru mai multe investiții. Eu îl susțin dacă revine pe scena politică. Acum, parlamentarii nu mai fac nimic pentru