„Niciun om nu-i o insulă, doar pentru sine; fiecare om este o fărâmă dintr-un continent, o parte din întreg. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice limbă de pământ, la fel cum ar fi şi pământul tău sau al prietenilor tăi: moartea oricărui om mă micşorează şi pe mine, fiindcă sunt parte a omenirii. De aceea, niciodată să nu întrebi pentru cine bat clopotele. Bat pentru tine”.

„No man is an island, entire of itself; every man is a piece of the continent, a part of the main. If a clod be washed away by the sea, Europe is the less, as well as if a promontory were, as well as if a manor of thy friend's or of thine own were: any man's death diminishes me, because I am involved in mankind, and therefore never send to know for whom the bell tolls; it tolls for thee.“ – John Donne, Meditation XVII (1623)

Meditaţia ajută uneori la depăşirea unor experienţe traumatizante.

În ultima săptămână am fost profund tulburat de naufragiul vasului plin cu imigranţi africani, în largul coastelor sudice ale Europei, la numai o milă marină distanţă de Insula Lampedusa, în Marea Mediterană. În zilele care au urmat tragediei, când încă nu aveam o imagine clară asupra numărului total al victimelor, discursul public la nivel european a fost dominat de acuzaţii birocratice despre responsabilitate instituţională, într-un du-te-vino de pase dramatice, de la garda italiană de coastă la ministerele naţionale şi apoi către diverse instituţii europene şi alte state membre. Intelectualul austriac Paul Lendvai a numit această practică „o ruşine fără urmări”, depăşită numai de indiferenţa şi neglijenţa statelor membre ale Uniunii Europene care nu au fost afectate de eveniment.

Din perspectiva mai amplă a unei lipse de înţelegere şi de sensibilitate politică privind cauzele generale ale migraţiei economice, ne-am putea întreba dacă