Concursul „Musica Mundi” va avea loc în noiembrie 2013 și este organizat de către Școala de Muzică Boem Club, cea mai mare școală privată de muzică din România, care susține în limba română sau în limba engleză, lecții de muzică individuale sau de grup, la pian, chitară, vioară, violoncel și canto, atât pentru copii, cât și pentru adulți, la cele 3 sedii ale sale.
Școala de Muzică Boem Club a demonstrat în cei 4 ani de existență, prin calitatea orelor de muzică efectuate, prin premiile câștigate de către cursanți la concursuri, prin numărul mare de cursanți care i-au trecut pragul, faptul că își merită pe deplin poziția de lider în ceea ce privește lecțiile de muzică destinate celor care fac muzică de hobby, și nu numai.
Ca o urmare firească a dezvoltării școlii, Boem Club organizează în acest an, la în perioada 20-27 noiembrie, prima ediție a unui concurs destinat muzicienilor amatori. „Musica Mundi” are ca principal scop popularizarea în rândul copiilor, tinerilor și adulților a cântatului la un instrument, sau cu vocea și reunește 6 concursuri: 4 concursuri pentru cei cu vârsta sub 18 ani, la: canto, chitară, pian și vioară, organizate pe categorii de vârste și 2 concursuri pentru adulți, instrumental (chitară, pian, vioară, violoncel) și canto.
"Prin organizarea acestei succesiuni de concursuri intitulate „Musica Mundi”, dorim să oferim tuturor celor care studiază muzica în sistem privat, ca hobby, un cadru în care să interacționeze cu alte persoane, copii sau adulți, care fac același lucru. Astfel, Școala de Muzică Boem Club a inițiat organizarea de concursuri, festivaluri, concerte, workshop-uri, în care muzicienii amatori să poată să se cunoască, să se asculte reciproc și să își dezvolte acest hobby în mod creativ, alături de alte persoane care împărtășesc plăcerea de a învăța să cânte din voce sau la un instrument. Am inițiat ace