Excursionişti în precedentele deplasări, la Râmnicu Vâlcea şi Bistriţa, cei de la FC Bihor încearcă să puncteze pe terenul Metalului Reşiţa, o echipă cu un început mai bun de campionat. Partida se va disputa astăzi, cu începere de la ora 11.00.
Ajunşi în partea inferioară a clasamentului, orădenii ar trebui să fie mai eficienţi şi în deplasare, altfel şansele de a prinde play-off-ul scad simţitor. "Întâlnim o echipă bine organizată. Sper ca în urma unui joc bun să obținem punct sau puncte din deplasarea de la Reșița. Avem nevoie de încredere, iar acest lucru nu-l putem obține decât cucerind puncte", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Gheorghe Ghiț. Formaţia bihoreană întâlneşte o echipă pregătită de Marian Pană, cel care a antrenat la Oradea în returul campionatului trecut, fără rezultate deosebite în condiţiile în care a avut un lot destul de valoros. Reşiţenii nici nu concep să se împiedice acasă, unde au contabilizat până acum o victorie şi o remiză. "Obiectivul nostru este să câştigăm, avem această datorie, în condiţiile în care întâlnim un adversar destul de bine aşezat dar cu rezultate modeste. Cu siguranţă va veni să se agaţe de joc, pentru noi e important să facem zece puncte şi să mergem la Vâlcea, să jucăm un aşa zis derby. Eu le-am spus băieţilor că sâmbăta viitoare vom juca pentru locurile 2-3 sau locul 1. Ne stă la îndemână, trebuie să ne regăsim atitudinea de la jocurile cu Craiova şi Motru şi atunci cu siguranţă ne vom impune. Terenul va fi destul de greu, moale, dar sperăm să ne facem jocul nostru ofensiv, să punem presiune pe adversar şi să câştigăm", a afirmat Marian Pană.
Celelalte meciuri ale etapei a 6-a: Gloria Bistriţa - CS Mioveni; Olimpia Satu Mare - Minerul Motru (toate astăzi de la ora 11.00); FCU Craiova - CSM Râmnicu Vâlcea (ora 15.00); CSU Craiova - UTA (ora 18.00, TVR 3). Partida ASA Târgu Mureş - FC Olt a fost