A doua zi a acţiunilor de la Slatina adunate sub sigla Festivalului Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii” a prilejuit locuitorilor urbei ocazia de a gusta din ciorba de praz distribuită gratis de autorităţi. Deşi anul trecut au promis că în 2013 vor pregăti cea mai mare ciorbă de praz din lume, acest ţel a fost amânat pe termen nelimitat. Drept compensaţie, autorităţile au pregătit o cantitate dublă de ciorbă faţă de anul trecut.
Dacă, anul trecut, slătinenii au intrat în „Cartea Recordurilor” din ţara noastră cu ciorba de praz gătită într-o cantitate impresionantă, de data aceasta autorităţile locale s-au pregătit cu o cantitate dublă de supă faţă de anul trecut. Astfel, nu mai puţin de 2.000 de boluri cu vestita de-acum ciorbă de praz au fost distribuite, gratis, slătinenilor, spre deosebire de cele 1.000 de porţii de anul trecut. Mâncarea a fost gătită în două cazane ambulante împrumutate de la o unitate militară din oraşul Caracal, care au fost amplasate strategic undeva aproape de intersecţia bulevardului Alexandru Ioan Cuza cu strada Cazărmii, vizavi de fostul magazin “Oltul”. Pregătirea a durat însă aproape trei ore, startul fiind dat undeva în jurul orelor 12.30,. În răstimpul de aproape trei ore, două bucătărese şi două ospătăriţe au curăţat, tocat, şi amestecat zecile de kilograme de ingrediente utilizate la gătirea ciorbei.
Pentru prepararea mâncării s-au folosit următoarele cantităţi de ingrediente: 130 kg. praz, 20 kg, ceapă, 21 kg. rădăcină ţelină, 21 kg. rădăcină pătrunjel şi păstârnac, 24 kg. pătrunjel, 20 kg. morcovi, 20 kg. ardei gras, 25 litri ulei, 20 kg. smântână, 15 kg. făină, 20 kg. orez, 24 kg. leuştean, 20 kg. lămâi, 20 kg. sare, 600 litri apă.
La prepararea mâncării şi-a adus aportul şi actriţa Adriana Trandafir, care a tocat din "verdeţuri" şi a ajutat pe parcursul celorlalte etape. Aceasta a declarat că îi place să g