Primarul General, Sorin Oprescu, a vizitat vineri, 11 octombrie, Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Edilul a delarat că primul dintre cele două poduri în care constă lucrarea va fi gata în luna martie, iar lucrările la cel de-al doilea vor începe săptămânile viitoare, în paralel, dacă vremea va permite. Sorin Oprescu a mai spus că nu concepe ca până la sfârşitul anului 2014 pasajul să nu fie circulabil.
Lucrările la Pasajul suprateran Mihai Bravu – Splaiul Unirii au fost reluate în luna septembrie, după un an şi jumătate în care lucrările au fost întârziate şi după aproape un an de la rezilierea contractului cu firma Romstrade, deţinută de afaceristul Nelu Iordache, aflat în prezent înm închisoare.
În această toamnă, Primăria Capitalei a încheiat un contract nou, cu firma italiană Astaldi, şi a alocat o sumă de 122 de milioane de lei. Ulterior, până în momentul de faţă, suma a crescut la 154 de milioane de lei.
Sorin Oprescu a precizat că, până acum, s-au montat 16 traverse pentru primul pod, mai rămânând încă 28, iar lucrările la cel de-al doilea pod vor începe îndată ce vor fi turnaţi toţi piloţii pentru primul pod, în condiţiile în care vremea va permite.
„Noi sperăm ca primul să fie gata undeva către luna martie, încercăm să lucrăm şi la celălalt, în paralel cu primul, iar dacă timpul ne va permite vom putea să lucrăm şi noaptea şi ziua, în aşa fel încât să nu mai supărăm lumea din zonă“, a declarat edilul. Sorin Oprescu a mai spus că şantierul în paralel la cele două poduri va îngreuna circulaţia, dar că acest lucrul este necesar pentru ca lucrările să se termine mai repede.
Oprescu se laudă cu beneficiile pasajului întârziat peste doi ani
Primarul a vorbit despre beneficiile pe care pasajul le va aduce celor peste 600.000 de locuitori ai celor patru cartiere care vor avea legătura cu z