Una dintre cele mai frumoase clădiri din Timişoara, Sinagoga din Fabric, se află de mult timp într-o stare jalnică. Clădirea este proprietarea Comunităţii evreilor din Timişoara.
În anul 2009, pentru că nu avea bani de renovare, Comunitatea evreilor din Timişoara a cedat sinagoga, pe o perioadă de 35 ani, către Teatrul Naţional din Timişoara, pentru a o transforma în sală de spectacole. Teatrul se obliga să renoveze clădirea în cinci ani, să nu prezinte piese care să îi lezeze pe evrei şi nici producţii obscene sau împotriva demnităţii umane.
Sinagoga din Fabric a intrat recent în atenţia Primăriei Timişoara, care, la iniţiativa viceprimarului Stoia, desfăşoară a amplă campanie de verificare a stării clădirilor istorice. Conform celor declarate de viceprimar, Teatrul Naţional Timişoara a primit de la Ministerul Culturii aproape 4 miliarde de lei vechi pentru a consolida şi renova sinagoga.
„Teatrul Naţional Timişoara a făcut un studiu de fezabilitate şi a început primele reparaţii, în zona acoperişului. Au luat o autorizaţie de reabilitare acum câteva luni, dar lucrările încă nu au început”, a declarat Stoia. La un control mai amănunţit, s-a constatat că în zona acoperişului remediat există o infestare cu o ciupercă, iar aceasta distruge structura de lemn a acoperişului.
Vinceprimarul Traian Stoia a făcut precizări şi cu privire la proprietarii clădirii, despre care susţine că ar fi avut bani să renoveze. „Construcţia aparţine de fapt unei societăţi caritabile care până acum a închiriat o serie de edificii primăriei, inclusiv liceul de arte. Ei primesc bani de la primărie, dar nu şi-au permis să renoveze sinagoga. E o chestie tipic evreiască”, a declarat Stoia.
Potrivit celor declarate de viceprimar, comunitatea evreilor din Timişoara a dat sinagoga în administrare Fundaţiei Caritatea, o organizaţie care se ocupă de recuperar