Solicitarea Parlamentului European privind demararea unei anchete referitoare la închisorile CIA din România este deja îndeplinită, o anchetă fiind deja în derulare, a precizat, vineri, Ministerul de Externe. În decembrie 2005, Senatul României a înfiinţat o Comisie specială de anchetă pentru a verifica acuzaţiile la adresa României privind participarea la programul CIA. Concluzia de atunci a raportului:„nu au existat baze secrete în România“.
„Faţă de apelul adresat autorităţilor române în Rezoluţia respectivă de «a deschide rapid o anchetă independentă, imparţială, cuprinzătoare şi eficientă», MAE precizează că aceste măsuri au fost deja luate, solicitarea respectivă fiind deja îndeplinită“, precizează Ministerul de Externe, referindu-se la ancheta Senatului României.
În 2005, Comisia de anchetă a stabilit că nu au existat baze secrete americane în România
În decembrie 2005, Senatul României a înfiinţat o Comisie specială de anchetă pentru a verifica acuzaţiile la adresa României privind participarea la programul CIA.
„Concluziile raportului pe care Comisia de anchetă l-a adoptat în 2008 arată clar că nu au existat baze secrete americane în România“, susţine MAE, citat de Mediafax. Totodată, Ministerul de Externe subliniază că o anchetă judiciară a fost „deja declanşată şi este în derulare“.
Referindu-se la conţinutul Rezoluţiei adoptate joi de Parlamentul European, MAE precizează că autorităţile române nu deţin „niciun fel de informaţii din care să rezulte că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism. De asemenea, nu au putut fi produse dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate, pe teritoriul României, în acţiuni de privare de l