În toamna anului 2012, am avut un accident grav, în urma căruia am suferit o fractură de femur la piciorul stâng.
Am fost internat şi operat la Secţia I de chirurgie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi. Operaţia a reuşit, dar am avut nevoie de o lungă perioadă de refacere, fiind imobilizat la pat. Din cauza acestei imobilizări prelungite, în poziţie orizontală, mi-au apărut escare întinse la nivelul gambei, pe zona ambelor fese şi pe coapse. Aceste răni păreau să nu se mai vindece, deşi am aplicat tratamente repetitive, la 2-3 zile, cu mai multe tipuri de unguente. Unul singur s-a dovedit a fi eficace: Dermatrofin, realizat de firma ieşeană IRCON, ce-l are ca autor pe conf. dr. Christache Zanoschi. Acest unguent s-a dovedit a fi foarte bun: într-o lună de administrare susţinută, ulceraţiile dureroase şi secreţiile locale (atât cele din zona gambei, cât şi din zona feselor) s-au vindecat progresiv. În prezent, după 40 de zile de aplicaţii, am scăpat de escare definitiv. Din aceste motive, recomand cu căldură unguentul Dermatrofin tuturor celor care au afecţiuni similare. A fost de-a dreptul miraculos în vindecarea rănilor mele. Pe această cale, ţin să-i mulţumesc domnului Zanoschi, care m-a ajutat substanţial în vindecarea acestei suferinţe. Cu deosebită stimă,
prof. pensionar CONSTANTIN NICOARĂ (69 ani) - Iaşi În toamna anului 2012, am avut un accident grav, în urma căruia am suferit o fractură de femur la piciorul stâng.
Am fost internat şi operat la Secţia I de chirurgie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi. Operaţia a reuşit, dar am avut nevoie de o lungă perioadă de refacere, fiind imobilizat la pat. Din cauza acestei imobilizări prelungite, în poziţie orizontală, mi-au apărut escare întinse la nivelul gambei, pe zona ambelor fese şi pe coapse. Aceste răni păreau să nu se mai vindece, deşi am aplicat trata