Cu tot frigul şi ploile care s-au năpustit peste noi, octombrie rămâne luna recoltelor toamnei, a târgurilor ţărăneşti şi meşteşugăreşti care ne răsfaţă de la o vreme.
Ca în fiecare an, în marile pieţe ale Capitalei se petrec desfăşurări uriaşe de forţe, un adevărat desant de legume şi fructe, de zacuşti şi dulceţuri, de brânzeturi, poposite din stânele de la munte, de pastramă, must şi tot ce se naşte din mâna gospodarilor de la sat. În ritmurile muzicii populare, zeci de mii de vizitatori îşi încarcă sacoşele cu gogoşari, vinete şi castraveţi, făcând mici pauze pentru o bere şi o porţie de sarmale poposite, cu mămăliga alături, tocmai din Maramureş.
Gutuile româneşti din Dărăşti, Giurgiu, nu sunt prea arătoase, au noduri şi sunt mici, pipernicite, nealtoite. Dar ce gust! Aroma lor îţi aminteşte de copilărie, de camera bunicilor, unde fructele ca nişte globuri aurii înmiresmau aerul încins de soba albă, văruită în fiecare ajun de Crăciun. Galbenul lor pătrunzător "luminează" ca un far împrejurimile, împrăştie un aer de bună dispoziţie printre vizitatori. Tânărul horticultor Constantin Adrian are numai 16 ani şi se laudă că el le-a cules din livada bunicilor. Dacă, deocamdată, lucrează în familie, se gândeşte să-şi planteze propria livadă şi să ajungă un fermier vestit. "Nu vreau să trăiesc în altă parte, decât la ţară", spune adolescentul cu hotărâre. "Viaţa mea o vreau printre pomi şi vii, de dimineaţa până seara, până la adânci bătrâneţi. Mai e mult până atunci, cine ştie ce-mi rezervă viaţa, dar pornesc de la gândul ăsta: nu plec de la ţară! Acolo e casa şi viaţa mea!".
Adrian şi gutuile din Dărăşti Un alt pomicultor, cunoscut în târguri pentru ţuica de prună vândută în sticle "artistice", într-o mare varietate de forme şi mărimi, este gospodarul Emil Florescu din Cuca Măcăii, Argeş. Proprietar peste 5 h
