Declaraţia lui Sorin Frunzăverde cum că: “Poporul român merită un alt tip de conducător, aşa cum spunea George Călinescu, un mesianic pozitiv”, acela nefiind – evident – Băsescu, ne-a pus pe gânduri. Am încercat să ne imaginăm eroul corespunzător mesianismului românesc, ţinând seamă de preferinţele vechi şi noi ale Măriei Sale, Poporul. Ne-a ieşit cam aşa:

1. Lider autoritar şi incontestabil în clasamentul chemării biblice mioritice e de departe mesianicul Ţepeş, deplâns în veacuri pentru imortalitatea găsită doar prin ecranizările hollywoodiene mistificatoare. De la Eminescu încoace (exceptând perioada prohibiţiei comuniste în ce priveşte invocarea reînvierii sale) Ţeparul naţional e considerat, în accepţiunea populară, singurul capabil să rezolve problemele stringente ale societăţii româneşti. El este un Domn neînfricat, mândru, cinstit şi împarte dreptatea cu ţeapa într-o mână şi crucea antivenetică în cealaltă. Că mărturiile vremii spun altceva, iar numitul Vlad şi contemporanul Ştefan îşi trăgeau ţepe la greu nu sunt amănunte să clintească în vreun fel adulaţia populară. De prestigiul brandului a profitat cu totul lipsit de fair-play tiranul Băsescu, făcând promisiuni neacoperite în fapte despre oarece ţepe prin Piaţa Victoriei; care s-au dovedit ulterior o simplă ţeapă, instrumentele respective găsindu-şi utilizarea numai în activitatea guvernelor conduse de boculeţii prezidenţiali.

2. Ion Antonescu. Minimalizat şi chiar făcut praf de istoriografia comunistă, cultul Mareşalului a revenit în forţă după schimbarea din ’89, regretul principal fiind cel auzit, de regulă, la dezbaterile ideologice din cârciumile patriei pe subiectul “păcat că nu a apucat să termine Antonescu ce a început”. Adică deportarea anumitor combatanţi la Bug, unde erau lipsiţi de arma lor cea mai de preţ, toate buzunarele soldaţilor români fiind cusute din ordinul aceluiaşi M