Andorra - România, Olanda - Ungaria şi Estonia - Turcia sunt meciurile programate în această seară în grupa D a preliminariilor pentru CM 2014. Toate cele trei jocuri încep la ora 21.30, iar meciul tricolorilor va putea fi urmărit LIVE TEXT pe ROMÂNIATV.NET.
Olanda şi Italia sunt singurele naţionale din Europa care şi-au asigurat deocamdată prezenţa la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia şi aşa cum vecinii noştri bulgari spera ca Squadra Azzura să nu fi intrat în vacanţă şi să îi încurce pe danezi, tot aşa cerem noi de la Portocala Mecanică să rămână "în priză" şi să ne ajute să ajungem în barajul pentru CM 2014.
Solicitarea noastră pare uşor deplasată în condiţiile în care olandezii ne-au ajutat să ajungem la Euro 2008, când ne-au permis să îi învingem cu 1-0 la Constanţa, iar apoi s-au dat la o parte o repriză din calea noastră la turneul final continental, dar atacanţii noştri au ratat lamentabil, din toate poziţiile, calificarea în sferturi. Pentru astăzi le cerem olandezilor să învingă Ungaria, în timp ce noi ne vom fi făcut temele să batem în Andorra.
Citeşte şi Dumitru Dragomir nu crede în calificarea la CM 2014: Vin valuri reci dinspre Olanda
Misiunea tricolorilor pare destul de facilă, din rândurile adversarilor noştri din Pirinei lipsind trei jucători de bază, inclusiv portarul titular. În consecinţă, inclusiv casele de pariuri sunt sută la sută de victoria naţionalei României şi oferă cote infime, cuprinse între 1,01 şi 1,03. Doar victoria Bosniei cu Liechtensteinul mai are asemenea cote, acestea fiind cele mai dezechilibrate partide ale zilei în preliminariile CM 2014.
În principiu s-ar pune doar problema scorului în Andorra, iar rezultatul fluviu dorit de Victor Piţurcă ne-ar ajuta în chiar în cazul în care Turcia ar câştiga azi în Estonia şi marţi cu Olanda. Golaverajul este al doilea criteriu în stabilirea