Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romgaz anunță oficial că se pregătește de listare până la sfârșitul anului

Publicat in Capital, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Romgaz, cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România, anunță oficial intenția de a lansa o ofertă publică inițială de vânzare a acțiunilor existente și a unor Certificate Globale de Depozit ( GDR) având la bază Acțiuni, după ce prospectul va fi aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. Societatea se va lista la BVB (la București) și la Londra (prin GDR).

Oferta publică inițială va avea ca obiect maxim 15% acțiuni existente, sub formă de acțiuni și de GDR, deținute de Ministerul Economiei, care acționează prin intermediul Departamentului pentru Energie.

Oferta se adresează investitorilor instituționali și investitorilor de retail din România și investitorilor instituționali pe piața internațională, cu excepția celor din Statele Unite ale Americii și se estimează că va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, în funcție de condițiile de piață. Goldman Sachs International și Erste Group Bank AG au fost numiți Coordonatorii Globali Comuni și Joint Bookrunners pentru Ofertă. Banca Comercială Română S.A. și SSIF Raiffeisen Capital & Investment S.A. au fost numiți Managerii Locali ai Proiectului.

În urma Ofertei, Ministerul Economiei va deţine cel putin 70% din acţiunile societății. Fondul Proprietatea își va menţine cota de 15% din acţiunile Societății iar flotația liberă va include restul de acțiuni. Anunțul Romgaz nu dă nicio dată clară referitoare la momentul în care va începe vânzarea acțiunilor, însă sursele din piață dădeau ca perioadă probabilă luna noiembrie. Recent, au apărut informații cum că r putea începe chiar mai repede.

Datele pe scurt ale ofertei:

• Ofertă publică inițială (IPO) pentru vânzarea de până la 15% din capitalul social al Romgaz, de către Departamentul pentru Energie, în numele Ministerului Economiei

• Listarea de acțiuni pe Burs

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°