Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul este inclus în proiectul „Viitor olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc”

Publicat in Glasul Aradului, vineri 11 octombrie 2013 ·

Federaţia Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc”, în cadrul Programului Pierre de Coubertin, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Manifestarea, care se desfăşoară sub îndemnul „Ţinteşte 10 şi la şcoală şi la sport!“, îşi propune realizarea unei selecţii la nivel naţional, fiind vizate opt oraşe din ţară în care există poligoane de tir: Bucureşti, Arad, Braşov, Iaşi, Suceava, Oradea, Focşani şi Alexandria. Selecţia se va face în rândul copiilor de clasele IV-VIII, fiind realizată de colective de specialişti.

Obiectiv important: 2.000 de copii merg în poligon

Organizatorii şi-au propus antrenarea a cel puţin 2.000 de copii, dintre care speră să legitimeze pentru cluburile de tir din ţară circa 10% dintre participanţi. Acţiunea este programată în două etape, 7-12 octombrie pentru Bucureşti, Arad, Alexandria şi Braşov şi 11-16 noiembrie pentru Focşani, Oradea, Iaşi şi Suceava. În ultimele zile ale celor două perioade, respectiv 12 octombrie şi 16 noiembrie, în poligoanele din oraşele-gazdă se vor organiza finale pe categorii de vârstă, în care se vor întrece cei mai buni trăgători.

CSM Arad îşi selectează viitorii pistolari

CSM Arad îşi desfăşoară acţiunea la Şcoala Generală Mihai Eminescu, unde în această săptămână au avut loc concursuri de calificare, pentru ca sâmbătă să aibă loc finalele la poligonul Sorin Babii: „Vrem să antrenăm în acest program în jur de 260 de copii de clasele IV-VIII, dintre care am vrea să selectăm pentru club 30-40, de fapt pe câştigători ne dorim să îi înscriem la secţia de tir, asta dacă doresc acest lucru sau nu practică alte sporturi”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir de la CSM Arad, Gheorghe Pop.

Federaţia Română de Tir Sportiv a demarat proiectul „Viitorul olimpic pentru Tirul Sportiv Românesc”, în cadrul Programu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°