Elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Panciu au comemorat Holocaustul prin prezentarea, la Focșani, a proiectului „Multiculturalitate Româno-Evreiască”. Evenimentul s-a desfăşurat la fostul cinematograf Balada, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, a președintelui Comunității Evreiești din Vrancea Mircea Rond, a elevilor de la Liceul Pedagogic din Focșani, Liceului de Arte și Colegiului „Gheorghe Asachi”.
Elevii pănceni au fost însoțiți de profesoara de istorie Luminița Iliescu, care a prezentat proiectul, punând accent pe motivațiile acestuia, respectiv istorice, civice și educative. Scopul proiectului este atragerea interesului autorităților pentru reabilitarea celor două cimitire de pe raza orașului Panciu și înscrierea cimitirului din Dealul Neicu pe lista monumentelor istorice. După ce a fost prezentat filmul acestui proiect, elevii clasei a VIII-a A, de la Panciu, pregătiți de profesoara Mirela Georgescu, au prezentat un emoționant program artistic, cuprinzând cântece și dansuri evreiești.
Elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Panciu au comemorat Holocaustul prin prezentarea, la Focșani, a proiectului „Multiculturalitate Româno-Evreiască”. Evenimentul s-a desfăşurat la fostul cinematograf Balada, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, a președintelui Comunității Evreiești din Vrancea Mircea Rond, a elevilor de la Liceul Pedagogic din Focșani, Liceului de Arte și Colegiului „Gheorghe Asachi”.
Elevii pănceni au fost însoțiți de profesoara de istorie Luminița Iliescu, care a prezentat proiectul, punând accent pe motivațiile acestuia, respectiv istorice, civice și educative. Scopul proiectului este atragerea interesului autorităților pentru reabilitarea celor două cimitire de pe raza orașului Panciu și înscrierea cimitirului din Dealul Ne