TIMIȘOARA. În cadrul evenimentului „Ziua Serviciilor Publice” organizat de Primăria Municipiului Timişoara, Regia Autonomă de Transport Timişoara va avea un stand în Piaţa Libertăţii. Sâmbătă 12 octombrie începând cu ora 11.00 timișorenii sunt așteptați să viziteze punctul info din tramvai unde pot afla detalii despre sistemul de taxare, linia directă dintre Gara de Nord şi Aeroport, aplicaţia pentru telefoanele mobile care vă arată în timp real sosirile vehicolelor în staţii. De asemenea, călătorii vor avea posibilitatea să își exprime părerea despre activitatea RATT, prin completarea unui chestionar disponibil la stand.
Pentru cei mici au fost pregătite câteva activităţi practice împreună cu artiştii de la clubul Arta în Nori în cadrul a două ateliere de la 11.00 la 14.00 şi de la 16.00 la 19.00. Copiii vor putea picta mijloacele de transport pe lemn, vor modela un troleibuz modern sau vor colora.
Standul din tramvai va staţiona până la ora 19.00, în Piaţa Libertăţii.
TIMIȘOARA. În cadrul evenimentului „Ziua Serviciilor Publice” organizat de Primăria Municipiului Timişoara, Regia Autonomă de Transport Timişoara va avea un stand în Piaţa Libertăţii. Sâmbătă 12 octombrie începând cu ora 11.00 timișorenii sunt așteptați să viziteze punctul info din tramvai unde pot afla detalii despre sistemul de taxare, linia directă dintre Gara de Nord şi Aeroport, aplicaţia pentru telefoanele mobile care vă arată în timp real sosirile vehicolelor în staţii. De asemenea, călătorii vor avea posibilitatea să își exprime părerea despre activitatea RATT, prin completarea unui chestionar disponibil la stand.
Pentru cei mici au fost pregătite câteva activităţi practice împreună cu artiştii de la clubul Arta în Nori în cadrul a două ateliere de la 11.00 la 14.00 şi de la 16.00 la 19.00. Copiii vor putea picta mijloacele de transport pe lemn, vor modela un troleibu