Timp de şapte ani, Departamentul de Apărare american a înscenat repatrieri ale unor soldaţi care şi-au pierdut viaţa în al Doilea Război Mondial, în Războiul din Coreea sau în Vietnam.
Deşi susţine că sicriele conţin într-adevăr trupurile soldaţilor care au pierit în unul dintre cele trei războaie, Pentagonul a recunoscut că aşa-zisele întoarceri ale soldaţilor acasă nu sunt de niciun fel repatrieri, informează dailymail.co.uk.
De altfel, soldaţii americani "se întorc" de multe ori acasă cu avioane care nici măcar nu mai pot zbura.
Ceremoniile sunt organizate de Joint POW/MIA Accounting Command, o agenţie care se ocupă cu descoperirea şi repatrierea soldaţilor morţi în al Doilea Război Mondial, în Războiul din Coreea sau în cel din Vietnam.
Soldaţii nu sunt însă descoperiţi de agenţia respectivă, recunoaşte Pentagonul, ci sunt aduşi de la un laborator din Honolulu.
Ceremoniile din Hawaii se numesc acum "ceremonii de onorare". "Numele s-a schimbat pentru că soldaţii au ajuns deja, tehnic", explică sergentul Andrew Smith pentru NBC.
Joint POW/MIA Accounting Command (JPAC) identifică în jur de 80 de soldaţi pe an. După ce au loc ceremoniile, trupurile soldaţilor decedaţi sunt trimise înapoi în laborator.
Un bărbat care a cântat la cimpoi în cadrul acestor ceremonii a mărturisit că a crezut întotdeauna că soldaţii sunt într-adevăr repatriaţi. "Pentru mine a fost o experienţă foarte umilitoare", a declarat Alan Miyamura pentru NBC. "Amintirea cea mai vie pe care o am de la aceste ceremonii este tăcerea. Ea înseamnă respect şi un sentiment că aceşti soldaţi sunt bineveniţi acasă", a mai precizat el.
Rick Stone, care a lucrat în trecut pentru JPAC, susţine că agenţia a ştiut întotdeauna de această înşelăciune. "E o fraudă în interiorul JPAC. Dar nu este numai legată de ceremonia de sosire a soldaţilor. Adevărata fraudă es