Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama ar putea declara situaţia economică din SUA drept urgenţă naţională. "Ar acţiona ca un DICTATOR"

Publicat in Antena 3, vineri 11 octombrie 2013 ·

Situaţia actuală din SUA a dat naştere la teorii ale conspiraţiei, care au fost constant alimentate de declaraţiile şi acţiunile şefului statului. Potrivit site-ului usawatchdog.com există zvonuri conform cărora preşedintele american s-a retras în buncărul său care a fost construit sub Casa Albă şi care a fost finalizat (s-a lucrat la extinderea celui vechi) în anul 2012, valoarea lui ridicându-se la 86 de mlioane de dolari.

Acest lucru nu ar fi ieşit din comun, însă sursele citate de acest site scriu că Obama se retrage acolo în aşteptarea "marelui eveniment".

Iar de aici teoriile încep să se bifurce: unii consideră că "marele eveniment" ar fi Cometa ISON, alţii consideră că Obama ar putea invoca oricând Legea Urgenţei Naţionale pentru rezolvarea situaţiei economice actuale.

O declaraţie interesantă este făcută de fostul adjunct al Secretarului Trezoreriei Americane - Craig Roberts - care susţine că SUA ar trebui să mărească plafonul datoriilor pentru a supravieţui.

"Nu sunt decât două opţiuni în acest caz. Ori Rezerva Federală împrumută Trezoreria SUA cu bani, ori Obama declară situaţia din economie drept urgenţă naţională şi va ridica plafonul datoriilor. În varianta a doua, Obama ar acţiona asemenea unui dictator"

Citeşte mai multe despre: criza in sua stare de urgenta SUA blocaj administrativ SUA cometa ison

Situaţia actuală din SUA a dat naştere la teorii ale conspiraţiei, care au fost constant alimentate de declaraţiile şi acţiunile şefului statului. Potrivit site-ului usawatchdog.com există zvonuri conform cărora preşedintele american s-a retras în buncărul său care a fost construit sub Casa Albă şi care a fost finalizat (s-a lucrat la extinderea celui vechi) în anul 2012, valoarea lui ridicându-se la 86 de mlioane de dolari.

Acest lucru nu ar fi ieşit

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Când am fost preşedinte interimar, am rămas surprins, pentru că nu ştiam că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, iar pensia medie 5.000 de euro. Aceste lucruri sunt anormale şi le vom corecta

News.ro acum 38 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că a rămas surprins să vadă, cât timp a fost preşedinte interimar, că vârsta medie de pensionare la judecători este de 48 de ani, precizând că aceste lucruri sunt anormale şi vor fi corectate. Întrebat, marţi, la Digi2

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 22 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 22 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 4 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°