Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Femeie de 74 de ani găsită moartă în toaleta unui dispensar după ce fusese dată dispărută

Publicat in Mediafax, vineri 11 octombrie 2013 ·

O femeie de 74 de ani din municipiul Sibiu, cu probleme cardiace, a fost găsită moartă, vineri, în toaleta unui dispensar din oraş, de unde îşi luase o reţetă, după ce, iniţial, familia ei o dăduse dispărută.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, a declartat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că instituţia a fost solicitată să intervină la Dispensarul Cedonia din municipiul Sibiu, unde o femeie era blocată în baie.

"Un echipaj şi maşina de descarcerare s-au deplasat la Dispensarul Cedonia, la un caz medical, o femeie blocată în baie. Când s-a ajuns la faţa locului, s-a constatat că femeia este decedată", a declarat Silviu Albişor.

Rudele femeii au sosit imediat la faţa locului şi au povestit că aceasta fusese la dispensar, în cursul zilei de joi, pentru a-şi ridica o reţetă, fiind cardiacă.

"Când am văzut că nu se întoarce am căutat-o peste tot. Am venit prima dată aici şi doamna doctor ne-a spus că a fost la ea şi că i-a făcut reţeta, dar că a plecat pe picioarele ei, fără a da semne că-i este rău. Nu ne-am gândit să căutăm în toaletă", a declarat presei, nora victimei.

Potrivit acesteia, cel mai probabil, femeii i s-a făcut rău şi a intrat la toaletă, unde a şi decedat.

Femeia de serviciu a dispensarului a afirmat că a încercat în cursul serii de joi uşa toaletei, dar pentru că era încuiată nu a insistat.

Vineri, aceeaşi femeie de serviciu a alertat autorităţile când i s-a părut că vede umbra femeii pe jos în toaletă.

Familia femeii spune că "nu este admisibil" ca în toaleta unei instituţii sanitare să nu se curăţe timp de aproape 24 de ore şi, mai mult, nimeni să nu-şi dea seama că acolo i s-a făcut rău cuiva.

Reprezentanţii Poliţiei Sibiu şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică au deschis anchete în acest caz. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 5 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°