Satul Berca, judeţul Buzău.
Chiar pe marginea şoselei, la vreo doi kilometri de faimoşii Vulcani noroioşi, se înalţă temeliile negre ale unei construcţii bizare. Din şosea, se vede ca o cazemată de pământ ridicată de nişte nepricepuţi. Cocoţaţi pe zidurile înalte de vreo doi metri, câţiva oameni lipesc doi baloţi mari de pământ proaspăt, netezindu-l apoi meticulos pe la colţuri, cu mâinile lor, negre ca tăciunele. Jos, lângă ei, o femeie scundă şi foarte vioaie le explică, cu un zâmbet îngăduitor, cum anume să facă toate mişcările, pentru ca treaba să iasă cât mai bine. Mă vede venind şi se opreşte mirată de apariţia mea. Dau bună ziua şi întreb naiv ce vrea să fie construcţia aia ciudată. "O pensiune", îmi răspunde, cu-acelaşi surâs cordial. Mă uit uluit de jur-împrejur, la maldărele alea de pământ, străduindu-mă să pricep. "Da, aici va fi o pensiune din «cob», un amestec de pământ lutos, nisip şi paie. E o tehnică nouă de construcţie, o alternativă la vilele roz, din sticlă şi beton, care ne sfidează bunul simţ". E arhitectă în Timişoara, o cheamă Alice Nacu şi a fost detaşată de vreo lună să coordoneze acest şantier. "Mai sunt câteva prin ţară şi se anunţă şi altele. Tot mai mulţi oameni vor să trăiască într-o asemenea casă. Aşa ne privesc toţi la început, cu mirare şi neîncredere. Dar după ce văd, după ce le explicăm despre ce e vorba, încep să-şi dorească să renunţe la apartamentele lor de la bloc, pentru o casă ca asta, din pământ". Încă sunt uluit, iar ea mă priveşte cu acelaşi surâs îngăduitor, povestindu-mi pe îndelete istoria acestui proiect.
Undeva, pe malul Nerei, în satul Sasca Montană, o arhitectă pe nume Ileana Mavrodin şi-a ridicat prin 2004 prima casă de felul ăsta (în "Formula AS" a apărut un reportaj despre ea). A fost mai mult o joacă, un experiment. O joacă din care a ieşit o minunăţie de casă, mică şi frumoasă,
