Săptămâna şi scandalul în noul târg amenajat de autorităţile locale şi dat în folosinţă pe 23 septembrie. Amenajat este impropriu spus, pentru că, deşi inaugurat, se lucrează încă la realizarea reţelei de iluminat, iar comercianţii continuă să-şi ridice chioşcurile.
Dacă săptămânile trecute scandalul în Târgul Municipal Craiova de pe strada Caracal pornise de la comercianţii de haine second-hand, nemulţumiţi că îşi vindeau marfa stând cu apa până la gleznă şi în întuneric, vineri cei mai revoltaţi erau proprietarii de chioşcuri. Aceştia susţineau că au investit degeaba peste 10.000 de lei în construcţii (ridicarea chioşcurilor cădea în sarcina societăţilor, potrivit contractului încheiat cu SC Pieţe şi Târguri), cât timp condiţiile în care sunt nevoiţi să stea sunt sub orice critică. Din lipsa canalizării, la orice ploaie chioşcurile sunt inundate, iar pe aleile dintre ele trebuie să ai mare grijă când mergi, ca să nu te împiedici.
„În contractul pe care l-am semnat cu Pieţele avem numai obligaţii, dar drepturi deloc. Am ridicat chişcurile, am investit bani, iar ei ce condiţii ne oferă? Cică dacă nu ne convine să reziliem contractul! Păi îl reziliem, dar în ce condiţii? Dacă te duci să vorbeşti cu directorul (Cătălin Resceanu - n.r.), să-i explici, nu te bagă în seamă, spune că are treabă. O să facem o asociaţie toţi comercianţii, suntem aproape o sută de societăţi, şi o să-i dăm în judecată. Ăstea sunt condiţii?! Să zicem că renunţăm, dar cine vine aici?!“, susţine Marian Ochea. Acesta a mai menţionat că toate contractele cu SC Pieţe şi Târguri s-au semnat în alb, apoi toţi au fost trimişi la acelaşi notar pentru legalizare. „Poate este şi vina noastră că nu le-am citit cu atenţie, dar poate unii nu se pricep la legi. Notarul ar fi trebuit să explice ce drepturi, ce obligaţii sunt în acel contract, ca să înţeleagă fiecare mai bine, dar nu a scos un c