Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Altitudinea vârfului Mont Blanc a fost revizuită în scădere, la 4.810,02 metri

Publicat in Mediafax, vineri 11 octombrie 2013 ·

Altitudinea Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa occidentală, a fost revizuită la 4.810,02 metri, cu 42 de centimetri mai puţin decât arătau măsurătorile în 2011, a anunţat, joi, Institutul naţional francez de informaţii geografice şi forestiere.

Pe 14 septembrie, specialiştii francezi spuneau că muntele are o înălţime de 4.810,06 metri, după o expediţie efectuată pe cel mai înalt vârf al Alpilor. Însă, după încheierea măsurătorilor, institutul a anunţat că a determinat cu precizie altitudinea Mont Blanc, la 4.810,02 metri.

Măsurătorile au fost realizate pe baza datelor oferite de câteva zeci de staţii GPS ale institutului, situate la cel puţin 200 de kilometri de Mont Blanc, dar şi a informaţiilor extrem de precise furnizate de sateliţii GPS. Specialiştii institutului au avut la dispoziţie şi un program computerizat complex dezvoltat de Universitatea din Berna (Elveţia), care permite măsurători foarte precise, de ordinul centimetrilor, în orice circumstanţe.

Altitudinea Mont Blanc, situat între Franţa şi Italia, este măsurată o dată la doi ani, din 2001, de experţi-geometri din Haute-Savoie, departamentul francez în care se află vârful. În 2011, specialiştii spuneau că muntele are o altitudine de 4.810,44 metri.

Altitudinea celui mai înalt vârf al Alpilor variază din cauza condiţiilor meteorologice - vânturi şi precipitaţii. Cu cât precipitaţiile sunt mai abundente, iar viteza vântului mai slabă, cu atât gheţurile se acumulează, iar stratul glaciar care acoperă vârful stâncos (cu o înălţime de 4.792 de metri) creşte în grosime. Altitudinea Mont Blanc a variat astfel de la 4.808 metri, în 2003, la 4.811 metri, în 2007. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°