In conditiile in care suntem in plina era a consumerismului, se impune sa acordam atentie acelor prevederi care protejeaza consumatorul atunci cand achizitioneaza varii produse. In acest sens punctam faptul ca, pe langa anumite acte normative consacrate acestui subiect, ca de pilda Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora (Legea 449) si Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, dreptul comun, atunci cand reglementeaza contractul de vanzare, impune in sarcina vanzatorului si o obligatie de garantie pentru buna functionare a produsului instrainat.
Astfel, in afara de garantia contra viciilor ascunse, vanzatorul care a garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vandut este obligat, in cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie, sa repare bunul pe cheltuiala sa. Or, este de notorietate faptul ca in cele mai multe cazuri, in vederea atragerii consumatorilor, vanzatorii acorda astfel de garantii de buna functionare pentru anumite perioade de timp.
Daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut. In lipsa unui termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la data la care cumparatorul a solicitat repararea bunului.
In ipoteza in care vanzatorul nu va inlocui bunul intr-un termen rezonabil, acesta va fi obligat ca la cererea cumparatorului, sa restituie pretul primit in schimbul inapoierii bunului. Referindu-se la termenul rezonabil in care bunul ar trebui inlocuit, regulile de drept comun nu detaliaza criterii de evaluare a termenului ci precizeaza doar faptul ca termenul va fi apreciat in functie de imprejurari. Putem considera
