După scandalul câinilor fără stăpân şi cel legat de exploatarea auriferă de la Roşia Montană, un nou seism a zguduit scena politică românească.
Imixtiunea brutală a politicului în afacerile juridicului a dus iarăşi România în postura de oaie neagră a lumii civilizate. Acţiunea în sine este penibilă, de un amatorism jalnic. Sesizând că termenul înaintării către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dosarului "Referendumul" se apropie de limită, primul ministru Victor Ponta a forţat, prin intermediul procurorului general, Tiberiu Niţu, demiterea procurorului de caz, Lucian Papici. În dosarul "Referendumul", principalul învinuit - pentru frauda electorală care a adăugat vreo două milioane de prezenţe imaginare numărului votanţilor - este Liviu Dragnea, vicepremier şi preşedinte executiv al PSD, principal colaborator al lui Victor Ponta, omul răspunzător cu rezolvarea aspectelor obscure ale acţiunilor premierului şi ale cabinetului său. În încercarea de lovitură de stat parlamentară din vara lui 2012 (care viza, după demiterea lui Traian Băsescu, punerea Justiţiei sub controlul Politicului), Liviu Dragnea a jucat un rol esenţial. Eşecul loviturii de stat (prin opoziţia Curţii Constituţionale şi intervenţia fermă a Occidentului) i-a obligat pe iniţiatori - conduşi formal de cuplul Antonescu-Ponta, liderii PNL-ului şi PSD-ului - să facă pasul înapoi, ajungând să coabiteze, inclusiv pe baza unui pact instituţional, cu preşedintele ţării. Blocarea încercării de supunere totală a statului faţă de interesele de grup ale "conspiratorilor" nu a dus însă şi la abandonarea speranţei că, până la urmă, o vor realiza.
Nervozitatea şi reacţiile aberante ale cuplului aflat la putere (USL-ul, cu 70% din reprezentanţa parlamentară, controlând total executivul) au avut motivaţii serioase. Mai întâi, faptul că Justiţia, devenită independentă cu adevărat, s-a manifestat
