Cu toate că show-ul "Vocea României" este promovat ca un concurs imparţial, în care concurenţii sunt aleşi datorită abilităţilor vocale, lucrurile nu stau deloc aşa.
Potrivit jurnaliştilor de la "Click!", procesul de selecţie este regizat. În acest sens, este prezentat cazul lui Muneer, un arab originar din Abu Dhabi, care săptămâna trecută a trecut de audiţiile pe nevăzute.
Se pare însă că nu doar talentul l-a ajutat pe tânăr să meargă mai departe, ci şi faptul că este prieten cu producătoarea-şefă a show-ului.
Mai mult, tânărul a colaborat în trecut cu Smiley şi se pare că în etapa duelurilor va avea un avantaj considerabil.
"Muneer filmează acum duelurile la Buftea, pentru a doua etapă. El şi cu concurentul cu care cântă, o fată, au primit piesa «I Belong to You», de la Lenny Kravitz, preferatul lui. Piesa i se potriveşte perfect, iar fata săraca nu are ce face, deşi are o voce splendidă", a declarat o sursă din Pro TV pentru "Click!".
Cu toate că show-ul "Vocea României" este promovat ca un concurs imparţial, în care concurenţii sunt aleşi datorită abilităţilor vocale, lucrurile nu stau deloc aşa.
Potrivit jurnaliştilor de la "Click!", procesul de selecţie este regizat. În acest sens, este prezentat cazul lui Muneer, un arab originar din Abu Dhabi, care săptămâna trecută a trecut de audiţiile pe nevăzute.
Se pare însă că nu doar talentul l-a ajutat pe tânăr să meargă mai departe, ci şi faptul că este prieten cu producătoarea-şefă a show-ului.
Mai mult, tânărul a colaborat în trecut cu Smiley şi se pare că în etapa duelurilor va avea un avantaj considerabil.
"Muneer filmează acum duelurile la Buftea, pentru a doua etapă. El şi cu concurentul cu care cântă, o fată, au primit piesa «I Belong to You», de la Lenny Kravitz, preferatu