Reformele în sănătate au suscitat de fiecare dată discuţii aprinse şi au ameninţat funcţiile publice ale unor politicieni importanţi din întreaga lume. Un exemplu a fost reforma iniţiată de Bill Clinton în 1993, imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale, cu o platformă electorală ce avea în centru chiar stoparea crizei în sănătate din Statele Unite. Potrivit acestui plan, americanii ar fi trebuit să aleagă dintre diverse pachete de sănătate, cel minim prevăzând ca persoanele cu venituri sub un anumit nivel să beneficieze gratuit de un set de servicii. Planul avea 1.342 de pagini şi acoperea asistenţa medicală de urgenţă şi spitalicească, serviciile de prevenţie, de tip hospice, de sănătate mintală, îngrijirea la domiciliu, ambulanţele, serviciile dentare, educaţia sanitară, îngrijirea oftalmologică şi lista continuă, într-o generozitate fără precedent. Prevederile reformei aveau impact asupra unor aspecte precum legile antitrust, compensaţiile pentru angajaţi, alegerea medicului, asigurările de sănătate, malpraxisul, Medicaid, Medicare, prescrierea de medicamente, liber-profesioniştii, neasiguraţii şi deductibilitatea taxelor. Grupul de lucru pentru Reforma Sistemului Naţional de Sănătate a SUA a fost condus nu de Bill Clinton, ci de prima doamnă, Hillary Clinton. Mult timp, grupul de lucru a ţinut întâlniri secrete pe tema reformei, şi secrete au fost şi numele membrilor Grupului, stârnind critici din partea Justiţiei şi a Asociaţiei Medicilor şi Chirurgilor, care a iniţiat chiar un proces împotriva lui Hillary Clinton pentru lipsă de transparenţă. Alte acuze au fost acelea că grupul conţinea mai degrabă teoreticieni şi academicieni, şi nu medici şi oameni de afaceri. Proiectul a fost considerat de republicani excesiv de birocratic, îngrădind libertatea de alegere a contribuabililor. În 1994, planul începea să se dovedească a fi un eşec, iar