Într-o singură zi, poliţiştii buzoieni au aplicat amenzi în valoare de peste 600 de milioane de lei vechi. Acţiunile au avut loc miercuri, când un echipaj de poliţie care acţiona pe DC 61, pe raza localităţii Mărunţişu a depistat un localnic în vârstă de 39 de ani, care conducea un moped fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au mai constatat şi 341 de contravenţii.
Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a nouă conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Trei dintre şoferii care au rămas „pietoni” miercuri şi-au condus maşinile cu viteze mai mari cu mai mult de 50 km/h, atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor iar alţi şase nu au respectat regulile privind prioritatea.
Valoarea totală a amenzilor aplicate ca urmare a neregulilor constatate ieri în trafic a fost de 62.498 de lei.●
Într-o singură zi, poliţiştii buzoieni au aplicat amenzi în valoare de peste 600 de milioane de lei vechi. Acţiunile au avut loc miercuri, când un echipaj de poliţie care acţiona pe DC 61, pe raza localităţii Mărunţişu a depistat un localnic în vârstă de 39 de ani, care conducea un moped fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au mai constatat şi 341 de contravenţii.
Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a nouă conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe d