Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Chişinăul văzut de sus. „Adevărul“ vă prezintă locurile de unde putem admira urbea de la înăţime

Publicat in Adevarul, vineri 11 octombrie 2013 ·

În preajma Hramului Chişinăului, „Adevărul“ Moldova şi-a propus să afle de unde putem admira panorama oraşului şi dacă avem nevoie de cel mai înalt punct al urbei, pentru a-l putea folosi în scop turistic.

Cu prilejul diferitor ceremonii de familie, a ocaziilor romantice sau pur şi simplu pentru a admira Capitala ca-n palmă, chişinăuienii sunt în căutarea unui punct înalt de pe care „oraşul din piatră albă“ s-ar vedea în toată splendoarea. Cu clădiri şi construcţii arhitecturale de tot soiul, Chişinăul însă nu are un Tour Eiffel moldovenesc cu care ne-am putea lăuda turiştilor, iar unicul punct destinat oaspeţilor este Turnul de Apă, numit şi Muzeul de Istorie al oraşului Chişinău. De câţiva ani, acesta a fost închis pentru reparaţie.

Inaccesibil turiştilor

Gisela şi Bernd Kuchenbuch, un cuplu de germani veniţi pentru prima dată la Chişinău, tocmai intenţionau să viziteze muzeul oraşului, când şi-au dat seama că e încuiat. S-au mulţumit să-i facă turnului câteva fotografii de pe cealaltă parte a drumului. Întrebaţi dacă le-a plăcut oraşul, turiştii din Aachen spun că au rămas uimiţi nu doar de frumuseţea urbei noastre, dar şi de ignoranţa autorităţilor.

„Statul trebuie să finanţeze mult mai activ reconstrucţia clădirilor vechi. E foarte trist că la voi acestea sunt ignorate. Edificiile seculare pe care le-am observat sunt foarte frumoase, dar şi ele se vor nărui cândva şi e păcat. Ceea ce ne-a amuzat şi întristat în acelaşi timp e că sunt foarte multe clădiri noi şi neterminate, lăsate de izbelişte“, e mirat Bernd Kuchenbuch. Soţia lui, Gisela, adaugă că au avut doar o singură zi pentru a vedea oraşul şi şi-ar fi dorit să-l vadă pe tot. „Din păcate, avem puţin timp pentru a explora Chişinăul, de aceea ne-am dorit să-l vedem de sus, să ne facem fotografii şi impresii. Păcat că e imposibil“, regretă Gisela Kuchenbuch.

Un alt turist dezamăg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 50 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 54 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°