Avocatul Poporului (AP) a demarat o anchetă în cazul evacuării romilor din Eforie Sud şi a constatat că primăria, deşi avea actele în regulă, a încălcat principiul respectării drepturilor omului pentru că nu le-a asigurat acestora un spaţiu adecvat de locuit înainte de a-i evacua. ONG-urile rome cer Guvernului să sancţioneze autorităţile locale şi să ia măsuri pentru a evita alte cazuri similare.
Adjunctul Avocatului Poporului (AP) pentru drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap, Ionel Oprea, a precizat că, în urma ştirilor apărute în presă, potrivit cărora peste 100 de locuitori, din care 55 de copii, au rămas sub cerul liber după ce casele au fost distruse, Instituţia Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a efectuat o anchetă cu privire la această situaţie, relatează Mediafax.
Aproximativ 80 de persoane de etnie romă au fost evacuate, la sfârşitul lunii septembrie, de pe un teren de lângă Eforie Sud unde stăteau ilegal în locuinţe improvizate, a relatat presa locală.
Oprea a explicat că reprezentantul Biroului teritorial AP Constanţa a efectuat, miercuri, o anchetă, în urma căreia s-a stabilit că persoanele evacuate fuseseră somate anterior să elibereze locuinţele.
"A fost vorba despre 35 de adulţi şi 33 de copii de etnie romă. Dintre acestea, 14 familii sunt cu copii, patru familii fără copii şi două persoane singure. În prezent, mai sunt case nedemolate şi mai locuiesc acolo patru familii, respectiv opt adulţi şi 11 copii", a declarat oficialul, citând din raportul încheiat de reprezentantul teritorial.
Raportul mai arată că după demolarea locuinţelor romilor, ca urmare a presiunii mediatice, reprezentanţii primăriei au luat măsuri pentru adăpostirea familiilor evacuate într-o şcoală şi un internat vechi. "S-a constatat că au un minim necesar supravieţuirii. Zilele trecute li s-a asigura