Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la 5 în sus!

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 11 octombrie 2013 ·

Încă de la început, doresc să fiu cât se poate de clar: nu avem scuză dacă nu batem la scor Andorra. Cinci goluri sunt încă la limita acceptabilului. În ciuda oricui, chiar a selecţionerului, dacă eşti jucător care vrei să mergi la Mondiale, adică să te simţi cu adevărat fotbalist, laşi prudenţa la o parte şi îi calci în picioare pe amatorii ăia. Hai să nu-i aşteptăm să cadă fizic, mai bine să cadă psihic! Să zicem că Piţurcă nu va renunţa la marota Stancu, dar în cele din urmă acesta este atacant, tot trebuie să dea gol/goluri, măcar cu ăştia. Marica, doar 20 de minute jucate sezonul ăsta în alt tricou decât al naţionalei, va fi şi el titular, deci imposibil să nu se lipească măcar de un gol-două. Iar dacă între ei l-am avea pe Cheşeru, ăsta sigur dă două boabe din postura de atacant de careu. Mai contribuie Maxim şi Torje (piticul n-are nici măcar un minut jucat la club!) şi gata scorul. E un scenariu entuziasmant pentru că nu mai suport prudenţa. Nu în faţa ăstora!

Calculele sunt simple şi vor fi şi mai simple după ziua de azi (exclud din start o victorie a Ungariei în Olanda, aşa ceva ar jigni denumirea de surpriză). Nu trebuie să mai aşteptăm nimic de la ultimul meci din grupă, Turcia-Olanda. Dacă o fi să fie X2, cu atât mai bine, dacă nu… hai să ne facem şi noi treaba. Deocamdată, Turcia are 6 goluri în faţa noastră. Ar putea să mai bată Estonia în deplasare la două, poate trei goluri. Perfect plauzibil, din moment ce la Bucureşti a reuşit două diferenţă. Apropo, iată cât cântăreşte golul ăla primit în prelungiri, acum o lună. Fără el, turcii aveau un avans de doar 4 goluri, care putea fi spulberat numai din meciul de azi, iar pentru ultima etapă ne-ar fi rămas o victorie de serviciu, cu Estonia. Revenind la cuantumul golurilor, nu putem pune mai mult de un gol o eventuală victorie a turcilor cu olandezii, altfel o dăm în sefe-uri. Deci vreo 9-10 golu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 3 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°