Cerul văzut prin lentilă
de Horia-Roman Patapievici, Polirom, 2013
,,Nu ştiu cum erau de fapt românii de altădată, dar vociferarea zgomotoasă a celor de azi şi pasiunea lor stranie pentru înghesuiala lipicioasă, amestec de băşcălie vulgară şi de vicioasă desconsiderare de sine, sunt pentru mine, ca român, o permanentă somaţie.’’
Auzim nepermis de des ,,Aşa-i la noi!’’, pe când în codul bunelor maniere al altor popoare plângerea de sine, plângerea de milă sunt de-a dreptul licenţioase. Întâlnim mulţi semeni în stare de băşcălie, dar prea puţini capabili de ironie. Nu de puţine ori avem senzaţia că adevărul, solidaritatea şi simţul moral s-au evaporat din lumea contemporană. Acceptăm cu tristeţe că poporul român a încremenit în trei trăsături derizorii: apetitul pentru delir politic, sexul promiscuu şi băşcălia groasă. Cel puţin aşa ne-a observat Caragiale, iar într-un secol şi jumătate prea multe nu s-au îmbunătăţit. Ia, deschideţi un pic televizorul şi remarcaţi ,,starea naţiunii’’. Aiuritoare, nu-i aşa? Atunci, hai mai bine, să deschidem o carte! Ca de pildă, una senină şi lămuritoare: ,,Cerul văzut prin lentilă’’ de Horia-Roman Patapievici.
Despre autor, aş remarca în scopul de a-i edifica pe cititorii mai tineri, putem spune că este un intelectual român atipic, cu o fascinantă vocaţie metafizică. Instruit şi mai ales autoinstruit ,,în izolare’’ (ca un ascet al bibliotecilor, pe vremea când comunismul îşi trăia ultimul deceniu de tristă amintire), imediat în anii ’90 avea să stârnească admiraţie şi emulaţie pentru erudiţie, elocvenţă şi simţ matematic aplicat, nota bene, zonei culturii umaniste.
Eseu construit din… eseuri, ,,Cerul văzut prin lentilă’’ devine un text complex despre identitatea noastră românească şi, dacă vreţi, despre defectele colective româneşti. Beneficiind de referinţe filozofice precise şi inspirate, volumu
