Primarul Nicolae Robu a “descins” astăzi în biroul viceprimarului Traian Stoia, unde acesta susținea o conferință de presă, pentru a semna un acord de colaborare cu o companie care va oferi ca împrumut pentru 30 de zile un autobuz cu motor electric. Amabil, Stoia nu s-a supărat şi i-a permis primarului să ia loc. Odată aşezat la masă, după ce a lăsat alaiul să îl aştepte la uşă, Robu s-a pus pe vorbit despre reabilitarea clădirilor istorice şi despre felul în care primăria este limitată în măsurile pe care le poate aplica. Apoi, după aproape zece minute de discurs, Robu a poftit invitaţii înăuntru. „Vrem ca transportul în comun să se realizeze în mare măsură cu autobuze cu motor electric. Ca rezultat al primului contact pe care l-am avut cu firma Cefin vom semna un protocol de colaborare prin care firma ne pune la dispoziţie timp de o lună un autobuz cu motor electric pe care noi să îl testăm. Acest experiment ne va ajuta să ne fundamentăm mai solid decizia privind modul în care vom dezvolta parcul auto al RATT”, a comentat Robu. Legat de acord, RATT va primi în premieră pentru România de fapt două autobuze, unul cu trei uşi, care va sta 10 zile pe traseu, şi altul cu două uşi care va sta 30 de zile pe străzile Timişoarei. Noile autobuze vor circula pe ruta 33, 11 şi 14 din data de 24 octombrie.
Nu este prima dată când edilul şef intervine peste conferinţa săptămânală a vicelui pesedist, asta deşi are şi el o conferinţă de presă programată de la ora 12.00, imediat după cea a lui Stoia.
Primarul Nicolae Robu a “descins” astăzi în biroul viceprimarului Traian Stoia, unde acesta susținea o conferință de presă, pentru a semna un acord de colaborare cu o companie care va oferi ca împrumut pentru 30 de zile un autobuz cu motor electric. Amabil, Stoia nu s-a supărat şi i-a permis primarului să ia loc. Odată aşezat la masă, după ce a lăsat alaiul să îl aştepte