Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reportajele EVZ, confirmate de procurori. "Păpuşarul" fraudării referendumului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 octombrie 2013 · ·

Vicepremierul României, Liviu Dragnea (50 de ani), a fost trimis ieri în judecată, alături de alte 74 de persoane, pentru fraudarea referendumului din 29 iulie 2012. pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Ancheta DNA a pornit de la indiciile de fraudare masivă a votului în mai multe judeţe, în special în ultimele ore de vot. De exemplu, în Teleorman, la ora 17.00, prezenţa la vot era de 53,78%, iar la ora 23.00, de 70,16%. Un alt judeţ "campion" a fost Olt: la ora 17.00 - 55,53%, la ora 23.00 - 74,71%.

Acuzaţiile DNA

Procurorii acuză că Dragnea a uzat de influenţa şi autoritatea sa de secretar general al PSD, în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru USL. Mai exact, urmărea îndeplinirea cvorumului de participare, 50% plus 1 vot, cu ajutorul voturilor ilegale. Dragnea a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate liderilor judeţeni PSD, în care le arăta ce măsuri să ia pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%. Era vorba de organizarea de tombole la nivel naţional şi secţii de votare în staţiunile turistice.

Dragnea a revenit, pe 14 iulie, cu o altă adresă. "Vă rog să nu puneţi în practică măsurile referitoare la organizarea de tombole, întrucât există riscul interpretării forţate a legislaţiei în vigoare prin care aţi putea fi expuşi unor atacuri în Justiţie din partea adversarilor politici,"a dat înapoi acesta. Infracţiunea prevăzută la art. 13 din Legea 78/2000 poate fi comisă atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă, atunci când persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid şi care urmăreşte obţinerea unor foloase acceptă eventualitatea ca folosul să fie obţinut de cei asupra cărora are influenţă sau autoritate prin mijloace ilicite", l-a incriminat DNA. Procurorul face referire la practica judiciară şi la literatura juridică c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 21 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 43 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 48 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

News.ro acum 10 ore
Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, r

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°